Astazi a aparut in Jurnalul National un editorial interesant. Scriitura este una fabuloasa, motiv pentru care mi-am propus sa postez intregul articol. Cred ca nu mai este nevoie de niciun comentariu.
”Cum a devenit erotica Romania cea eroica
Revolutia n-a existat cu adevarat. E doar o poveste dintr-o alta lume, mai ireala decat Twilight Zone. O lume plina de tineri trimbulinzi care-si trimiteau poezii de dragoste, stiau sa se tina de mana si sa se indragosteasca de o carte. O lume cuminte, cu oameni care traiau incet si-n fiecare zi, asteptand o alta zi, o scrisoare lunecand in cutia postala, o felicitare scrisa de mana, momentul de la capatul asteptarii.
Revolutia n-a existat, asa cum n-a existat nici viata inainte de iphone, nici jurnalele inaintea blogurilor, nici oracolele in locul facebook-ului, nici “Tara, tara, vrem ostasi”… Pe cine? Pe Dorel, pe Tarzan, soferul care conduce cu picioarele, pe femeia care si-a aratat sanii pe fereastra si pe cel care a facut-o celebra, pe Sile Camataru si pe Nutu, pe calul lui, pe Bercea Mondial, pe Vanesa si pe adevaratele urmase ale Magdei Ciumac, pe “nu stiu d’astea”, pe toti gorgonii care prezic cutremure si apocalipse, pe cocosatii care filmeaza in cosciuge si-n adanc de suflet. Cum va simtiti? Pe toti piticii care tropaie pe creiere, pe trapezista si pe femeia cu barba din circul televizat, pe balosii care dorm pe scaunele din Parlament, pe melcii care se tarasc prin viata ducandu-si afacerile-n spate. Pe zombii care nu simt si nu se simt. “Tara, tara, vrem ostasi”… Va jucati cu o alta lume? Ne luam jucariile si plecam prin lumile altora.
Revolutia n-a existat niciodata. A fost doar asa, o insiruire de decese teatrale, derulate secventa cu secventa, stop-cadru pe durerea parintilor!, nepricepute sacrificii ale unor zabauci intrati de-a valma in anonimat, precum soldatii din al doilea razboi mondial. Revolutia, o intamplare devenita aniversara, disecata mediatic, ca o tentativa suicidala a unui popor ce nu avea acces la furadan. N-a existat nici solidaritatea in suferinta, nici vremea in care Nichita era doar poetul, si nu indeosebi umflata batausa ce apare la tv. N-a existat Mos Gerila si nici “toa’rasa”, nici “arim-jim-jim”, nici “aram-jam-jam”. Nici “Eugenia” fara conotatii sexuale, nici cartele, nici ratii, nici marmelada pe paine, nici “Europa Libera”, nici “Pacalici” sau “tabinet”, nici cravata de pioner. A existat, stiu acum sigur, doar o imensa pofta de carne de porc vietnamez si de vita australiana, de sufleu de avocado si de rosii cherry, de M&M, H&M si X&Y, de WTF si OMG. Si de “gesus”, de “beep”, de “buzz” si de “busy”. De iluzii ieftine si de viata trasa in piept cu sete, dintr-un chistoc de tigara.
Credeti-ma, vin de acolo, lumea in care oamenii se iubeau privindu-se in ochi si neindraznind sa se atinga, fara sa aiba carduri, SIM-uri si PIN-uri, silicoane, plasme sau cristale Swarovski, lumea in care curvele n-ar fi dat niciodata autografe pe strada si-n care nimeni nu si-ar fi irosit viata si mintea ascultand disertatiile unor semianalfabeti, lumea aceea nu e cu putinta sa fi existat. Un search pe google si va lamuriti: nici n-ar fi posibila o lume fara mall-uri, fara rate, fara Jean de la Craiova, fara fese pline de frisca, fara un spatiu virtual plin de perversi si de pervertitori, fara muc, sfarc si sex.
Revolutia si lumea din care a venit ea nici n-ar fi avut cum sa existe. Pentru ca o Romanie eroica nu s-ar fi putut transforma peste noapte intr-o Romanie erotica. Si nevrotica. E mai intelept deci sa credem ca Piata Operei din Timisoara si mortii de pe treptele Catedralei sunt doar imagini dintr-o lume utopica. Ramase acolo, incremenite-n timp. Piata Universitatii din Bucuresti. Pietele din Cluj, Sibiu sau Brasov. Decembrie 1989, o inventie a calendarului. Un timp pe care l-am dormit si din care ne-am desteptat brusc, stiind, zapand, navigand. Netraind. Nemaisperand. Noi nu venim de nicaieri si nu mai mergem niciunde. Noi. Nu vom mai putea fi niciodata aceiasi. Nici cuminti, nici trimbulinzi, nici cu piepturile goale in fata gloantelor, iubind. Noi, oamenii noi.”
Foarte adevarat … sau nu!
