Recunosc ca sunt putin dezamagit. Bineinteles ca eu sunt de vina deoarce am avut asteptari. Trebuia sa fiu realist. Asta este!
Printre prietenii, cunostintele si rudele mele sunt multi care comenteaza si se maimutaresc in mod frecvent pe Facebook sau alte retele de socializare. Nu este nimic rau in asta, probabil ca este chiar distractiv uneori. Totusi, o parere, indiferent de care este ea, ar putea sa lase si pe acest blog, insa majoritatea nu o fac. Unii mi-au explicat motivele (sunt diverese, nu le comentez) iar altii nu. Nimeni nu este obligat sa faca niciun comentariu sau sa explice de ce nu o face. Cum, de altfel, se si vede. Cu unii dintre ei vorbesc in mod curent, prin telefon sau e-mail, si le stiu parerile despre diverse lucruri si situatii. Ma asteptam ca cel putin ei sa fie mai activi pe blog. Cum scriam la inceput: nu am fost realist!
Trebuie sa iau si partea pozitiva: sunt citite articolele de pe blog.
O cunostinta mi-a explicat mai in detaliu de ce nu lasa comentarii. Nu comentez si respect decizia lui. A facut cateva comentarii verbal iar eu o sa reproduc din memorie parte din perceptile lui:
– la articolul „Pixelul Albastru” parerea lui este ca a fost un fake marca Dinu Patriciu si ca ceea ce este evident nu este adevarat.
– sustine ca eu, prin intermediul blogului, sunt negativist. Spune ca sunt precum Ciutacu si Badea iar pe ei nu-i agreaza insa ii citeste si urmareste. Ciudat, nu? Ca tratez cam aceleasi teme si in acelasi mod. Faptul ca ma aseamana cu cei doi pe mine ma flateaza insa i-am spus ca nu este vorba de negativism, ci de realism, si ca daca temele noastre se aseamana nu exista alt motiv decat pentru ca sunt actuale si reale.
– ma intreaba de ce nu am plecat din Romania sau de ce nu plec din Romania daca sunt asa de nemultumit. Aceasta mentalitate este profund basista. Daca nu iti place si nu iti convine de ce nu pleci? Pai, pentru cei care nu au citit articolul „Hai, Romania!” de pe acest blog de unde se deduce usor de ce nu am plecat din Romania, si pentru el marturisesc ca nu am plecat deoarece, pur si simplu, vreau sa traiesc aici si doresc sa fie bine in aceasta tara, drepturile sa fie respectate, legile sa fie respectate si banii publici bine investiti. Poate, totusi, o sa plec la un moment dat si o sa las basistii sa se descurce. Ei nu isi dau seama, nu realizeaza, ca daca ceva mai functioneaza in tara asta este datorita celor care nu sustin imbecilitatile zilnice.
– in legatura cu articolul „In curbe …” parerea lui este ca s-a facut prea mare tam-tam (inclusiv eu am facut) si s-a exagerat deoarece el stie ca trenul avea trei sisteme de franare care functioneaza simultan si independent iar daca se defecteaza unul dintre ele nu este nicio problema si ca nimeni nu este in pericol. Bineinteles ca trenul a ajuns la destinatie cu ajutorul franelor insa partea groaznica a intamplarii (cel putin asa cum am relatat eu) nu a fost faptul ca trenul si-a continuat drumul ci pentru ca o astfel de defectiune se repara in drum si felul in care se repara; faptul ca un ministru acuza calatorii ca unul dintre ei a apasat pe nu stiu ce buton din compartiment si acesta este motivul defectiunii; faptul ca un ministru cere tuturor sa nu faca public momentul.
– el sustine, cum de altfel toti propagandistii basisti, ca cei care il critica pe Basescu si pe clanul lui ii sustin pe cei din opozitie. Nu este adevarat (cel putin nu in cazul meu) insa atata timp cat cei care sunt la putere fac ceea ce bine stim cu totii ca fac nu pot sa fiu de acord cu ei si sunt obligat sa optez pentru alternativa existenta. Cand vor veni ceilalti (si vor veni!) daca se comporta similar (ceea ce cred ca este imposibil) vor fi la randul lor criticati.
O alta tema profund basista este propaganda conform careia toti politicenii sunt la fel si ca toti fac (sau o sa faca) la fel. Eronat! Cel putin ca principiu este eronat. Nu sunt toti la fel si, oricum, atunci cand unii dintre ei fura si isi bat joc de toata lumea trebuie inlocuiti cu altii. Altfel lasa-i pe basisti sa conduca forever.
In incheierea „descarcarii” mele nu pot sa nu recunosc ca de multe ori am folosit expresia „avem conducatorii pe care ii meritam” sau expresia „ne meritam soarta” insa niciodata nu am crezut cu adevarat acest lucru. Pana de curand. Faptul ca multi dintre cei pe care ii credeam altfel decat sau dovedit a fi, faptul ca multi dintre noi isi expun nemultumirile, cel mult, in particular iar o atitudine, oricare ar fi ea, in public o refuza ma determina sa consider ca ne meritam cu adevarat soarta si ca ne meritam cu adevarat conducatorii … sau nu?
