Aseara am fost la o piesa de teatru. Pe scena din Brasov a evoluat o trupa a Teatrului de Comedie din Bucuresti, in cadrul unui festival de dramaturgie care se desfasoara in aceasta perioada.

Spectacolul a fost un succes. Sala a fost arhiplina. Printre multii spectatori era si un actor local cunoscut. L-am remarcat imediat.

Intamplarea face ca in timpul reprezentatiei sa se auda sonerii ale unor telefoane mobile, in pofida faptului ca la fiecare inceput de spectacol se cere insistent sa se inchida aparatura mobila, pentru a nu se deranja actorii. Foarte corect! La un moment dat suna telefonul unei doamne in varsta. Aceasta doamna era in proximitatea actorului local, cel despre care am amintit mai sus.

Actorul s-a aratat foarte deranjat de neglijenta doamnei in varsta. Pe buna dreptate! El intelege foarte bine ce inseamna pentru un actor aflat pe scena un astfel de deranj. Mai mult, unul dintre actorii care evoluau in acel moment a improvizat pe loc. Si-a scos telefonul propriu din buzunar, de altfel fiind si o recuzita pentru aceasta piesa, si a simulat ca raspunde apelului. Din fericire s-a potrivit destul de mult cu momentul in care era piesa, iar acest lucru a trecut aproape neobservat. Cred ca astfel a vrut sa sublinieze faptul ca deranjul cu taraitul telefoanelor este destul de mare.

Dar, ce sa vezi? Nu trece mult timp si actorasul nostru local ce face? Vorbeste la telefon! Da. Bineinteles ca in soapta, insa l-am surprins vorbind la telefonul mobil. A facut mai mult decat toti spectatorii carora le sunau telefoanele si le opreau imediat sonorul, a vorbit. A vorbit la telefon!

Cine poate sa stie cel mai bine cat de deranjant este un astfel de lucru? Actorii stiu cel mai bine. Acest lucru nu l-a oprit pe actoras.

Nesimtire … sau nu!