Cuvântul „supraviețuitor” a avut, de-a lungul timpului, cariere foarte diferite.
Astăzi e nume de emisiune TV: oameni bronzați, pe o insulă, care se bat pentru imunitate, sub privirea camerelor și, bănuiesc, a unui psiholog stand-by, undeva în culise.
Acum patru decenii, în România, supraviețuitorul nu avea nevoie de imunitate de la juriu — avea nevoie de o sticlă de ulei și răbdarea de a sta trei ore la coadă, pe frig, fără să-și piardă locul.
Anii ’70 și ’80 au inventat o întreagă școală de supraviețuire, fără diplomă, dar cu examen zilnic. Coada nu era o simplă așteptare — era o instituție socială, cu reguli nescrise și o solidaritate ciudată: vecina de la etajul trei îți ținea locul cât alergai după pâine la alt magazin, iar tu îi întorceai favoarea cu jumătate de kilogram de zahăr la următoarea criză.
Frigul din apartament se combătea cu pufoaica purtată în casă și cu radiatorul electric improvizat, iar curentul venea și pleca după un program pe care nimeni nu-l știa cu certitudine, dar pe care toată lumea îl ghicea din experiență. „Descurcăreala” era o meserie nescrisă în nicio diplomă, dar care te ținea în viață: piese de schimb fabricate din nimic, rețete de mâncare din ce găseai, nu din ce voiai, și vești despre lumea liberă prinse pe furiș, noaptea, la Radio Europa Liberă, cu volumul redus, ca să nu te audă pereții.
Astăzi, supraviețuirea a migrat spre alte fronturi. Nu mai luptăm cu frigul de pe stradă, ci cu frigul din relații. Nu mai stăm la coadă pentru ulei, ci la coadă de notificări, mesaje și deadline-uri care vin toate deodată, pe telefon, ca o ploaie care nu se mai termină.
Avem mâncare, dar ne epuizăm psihic alegând dintre cincizeci de opțiuni pe ce să dăm banii sau timpul. Nu mai există rații de curent electric, dar există rații de atenție — și pe acelea ni le impunem singuri, scroll după scroll, până la ora trei noaptea, întrebându-ne apoi de ce suntem obosiți dimineața. Paradoxul e deopotrivă delicios și amar: am scăpat de lipsuri, dar ne-am inventat altele, mai subtile — de timp, de liniște, de sens.
Și totuși, ceva rămâne identic peste decenii: ingeniozitatea. Bunicile știau să facă o supă din aproape nimic și o sărbătoare dintr-o duminică obișnuită. Noi știm să facem o zi „productivă” din zece tab-uri deschise și o cafea prea tare. Ambele generații au învățat, în felul lor, să transforme puținul — de bunuri sau de timp — în ceva care ține de foame sau, după caz, de minte.
Diferența esențială, cred, e că supraviețuitorul de altădată lupta vizibil, cu un adversar concret: lipsa, frigul, cenzura.
Supraviețuitorul de azi luptă cu un adversar nevăzut, care îi vorbește dulce prin notificări și îi promite că totul e sub control, doar să mai dea un scroll. Cel din anii ’80 își număra norocul la fiecare colet primit de la rude din străinătate. Cel de azi își numără anxios aprecierile de pe rețele, fără să observe că, undeva, coletul real — cel cu liniște și prezență — a rămas neridicat de la oficiu.
Poate că adevărata supraviețuire, indiferent de epocă, nu a fost niciodată despre ce avem sau ce ne lipsește, ci despre cât de bine reușim să rămânem noi înșine în fața presiunii — fie ea politică, economică sau algoritmică.
Și poate că, dacă bunicii noștri ne-ar vedea azi, frustrați că rețeaua e lentă, ne-ar spune simplu: „Lasă, dragă, că noi am supraviețuit și fără net.”
Adevărat… sau nu!
„Misiune: Posibila. Online dating” si „De la Big Bang la Ines”
Disponibile pentru achizitie eBook singulara sau la promotie doua exemplare sau impreuna:
https://www.editurapastel.com/category/serie-de-autor-c%C4%83t%C4%83lin-hora%C8%9Biu-popa
LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/chp-arts-599abb38b/
Instagram: https://www.instagram.com/chp.arts.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/profile.php?id=61582775392772
CHPeople: https://www.facebook.com/groups/1326253715480428
YouTube canalul CHP: https://www.youtube.com/channel/UCWL4Yrzo2phumSW97TXmO4Q
www.chp.arts.ro www.editurapastel.com
