Există în literatura română câteva replici care au reușit performanța rară de a ieși din pagină și de a se muta definitiv în viața noastră de zi cu zi. Le auzi la masă, în birouri, în trafic, pe rețelele sociale și, uneori, chiar în oglindă. Una dintre ele vine din universul inconfundabil al lui Ion Creangă, din povestea savuroasă Povestea unui om leneș.
Replica aceea simplă și genială: „Dar muieți-s posmagii?”
Pentru cine nu a crescut cu poveștile lui Creangă, posmagii sunt, în esență, pâine uscată. Adică ceva ce trebuie… înmuiat. Un efort minim, aproape simbolic. O mișcare de încheietură, nu un maraton existențial.
Și totuși, omul leneș al lui Creangă ridică ștacheta lenei până la nivel filozofic: nici măcar acest gest minuscul nu merită făcut dacă universul nu cooperează complet.
Într-un fel, acesta este momentul în care literatura română inventează, cu mult înainte de apariția termenului, procrastinarea absolută.
Leneșul modern
Dacă ar trăi astăzi, omul lui Creangă probabil nu ar mai sta pe laviță. Ar avea Wi-Fi.
Ar deschide laptopul pentru „un lucru rapid”, ar verifica o notificare, apoi încă una, apoi ar căuta pe Internet „de ce este importantă pauza de concentrare”, apoi ar descoperi un clip despre productivitate, apoi încă unul despre cum să nu mai amâni lucrurile.
Iar la final, după două ore de cercetare intensă despre eficiență, ar ridica ochii din ecran și ar întreba liniștit:
— Dar muieți-s posmagii?
În varianta contemporană, posmagii ar putea fi:
- un email care trebuie trimis
- un document care trebuie început
- o idee care trebuie pusă pe hârtie
- sau chiar visul acela pe care îl amânăm „până când o să fie momentul potrivit”.
Problema e că momentul potrivit, la fel ca posmagii, nu vine întotdeauna înmuiat.
Filosofia posmagilor
Replica aceasta celebră funcționează ca o oglindă mică, dar incomod de clară. Pentru că, dacă suntem sinceri, fiecare dintre noi are câte un posmag personal pe care îl privește cu suspiciune.
„Trebuie să fac sport.”
„Trebuie să scriu.”
„Trebuie să încep proiectul acela.”
Și undeva, în fundalul minții, o voce leneșă, dar foarte convingătoare, întreabă:
— Dar nu se poate… fără?
Creangă nu moralizează brutal. Nu ține predici. El face ceva mult mai eficient: ne face să râdem. Iar râsul acela are un mic sâmbure de recunoaștere.
Pentru că leneșul din poveste nu este doar un personaj. Este, într-o formă foarte discretă, o posibilitate din fiecare dintre noi.
Morala… neoficială
Dacă ar fi să extragem o morală modernă din această mică bijuterie literară, ar suna cam așa:
Viața îți dă posmagi.
Uneori sunt tari.
Uneori trebuie înmuiați.
Și, din păcate pentru leneșul interior, nimeni nu vine întotdeauna să-i înmoaie în locul nostru.
Așa că, din când în când, merită să ne uităm la posmagii noștri zilnici — proiecte, idei, planuri, promisiuni — și să facem gestul acela mic pe care leneșul lui Creangă îl evita cu o eleganță memorabilă.
Să-i… înmuiem.
Iar dacă, într-o zi, vă surprindeți întrebând în gând:
— Dar muieți-s posmagii?
Nu vă speriați.
Înseamnă doar că literatura română încă trăiește în noi.
Înmuiat… sau nu!
Descopera pe YouTube melodia Misiune: Posibila : https://youtu.be/ixRgSXU0exQ powered by CHP & AI
„Misiune: Posibila. Online dating” si „De la Big Bang la Ines”
Disponibile pentru achizitie eBook singulara sau la promotie doua exemplare sau impreuna:
https://www.editurapastel.com/category/serie-de-autor-c%C4%83t%C4%83lin-hora%C8%9Biu-popa
LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/chp-arts-599abb38b/
Instagram: https://www.instagram.com/chp.arts.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/profile.php?id=61582775392772
CHPeople: https://www.facebook.com/groups/1326253715480428
www.chp.arts.ro www.editurapastel.com
