M-am gandit sa pun in dezbatere felul in care se conduc vehiculele, pe doua sau patru roti, in traficul rutier din Romania. Majoritatea dintre noi suntem soferi. Multi am avut ocazia sa sofam si prin tarile occidentale. Unii locuiesc in afara tarii si conduc ocazional in Romania. Astfel putem sa facem o cumparatie intre modul de conducere din Romania si cel din occident.

Din pacate este foarte diferit. In Romania se conduce mult mai brutal dacat oriunde in vest. Poate si din cauza faptului ca infrastructura autohtona lasa foarte mult de dorit iar acest lucru duce la marirea tensiunii din trafic, insa nu este singurul motiv.

M-am gandit sa identificam impreuna alte motive care duc la haosul din traficul rutier de pe soselele patriei.

„Este oribil, este periculos, este fara niciun bun simt, este violent si foarte iresposabil.” – aceste sunt cuvintele Principesei Margareta a Romaniei, cu referire la traficul rutier din Romania, pe care le-a folosit in interviul pe care l-a adresat, impreuna cu Principele Radu, lui Mihai Gadea si emisiunii Sinteza Zilei, in seara zilei de 19 mai 2011. Astfel descrie familia princiara traficul rutier romanesc.

„Abunda drumurile de tupeisti, nesimtiti, smecheri si prosti. Uneori, ai impresia ca aici s-au adunat toti profesionistii prostiei.” – astfel am descris eu, printre altele, traficul rutier din tara noastra, in cartea Ciocoiul cu adresa de e-mail, in Epilog, pagina 145.

Este posibil ca fiecare dintre noi sa foloseasca alte cuvinte si expresii pentru a descrie acest haos insa, din pacate, toate parerile duc la o singura concluzie … sau nu!